^Azi^

style="font-weight: bold; color: rgb(255, 0, 0);">Azi. Repet

Azi. Ascult

Azi. Stau

Azi. Beau

Azi. Aştept ( tipic )

Azi. Incerc să uit ( poate a 10000 oară când încerc şi degeaba )

Azi. Cânt ( obligatoriu )

Azi. Râd

Azi. Dorm

Azi. Mă uit ( nici eu nu ştiu la ce )

Azi. Întreb ( ce fac de când mă ştiu.. )

Azi. Tastez ( normal, e vară )

Azi. Mă inspir

Azi. Vorbesc/ Am vorbit cu prietenii la care tin muuuuult ( na dedicatie: D. a lu' Jo. R. ;;] , Raluu <3>

Azi. Încerc să urăsc ( în mare parte reuşesc...poate-i mai bine aşa )

Azi. Sper să plouă

Azi. Vreau să fie VINERI mai repede

Azi. Nu ştiu ce să mai spun.

^Ochii-Marin Sorescu^

Ochii mi se maresc tot mai mult, Ca doua cercuri de apa, Mi-au acoperit toata fruntea Si jumatate din piept In curand vor fi tot mai mari Ca si mine

Mai mari decat mine, Mult mai mari decat mine: Eu nu voi fi decat un punct negru

Si ca sa nu ma simt singur Voi lasa sa intre in cercul lor Foarte multe lucruri: Luna, soarele, padurea si marea Cu care voi continua sa ma uit La lume.

^Citate^

^A fi coplesit de parfumul florilor reprezinta o forma dulce de a fi invins^
^Daca am putea vedea in mod clar miracolul unei flori, intreaga noastra viata s'ar schimba in temelii^
^Parfumurile sunt sentimentele florilor^
^Pamantul rade prin flori^
^Natura florilor consta in inflorire^
^Cel care isi doreste trandafirul trebuie sa respecte spinii^
^Fiecare floare e un suflet deschizandu'se catre natutra^
^Ceea ce nu traim la timp nu traim niciodata^
^Viata-O plimbare catre somn^

^Rain^

"Mi'as fi dorit sa fi fost o picatura de ploaie, chiar daca era sa cad, nu cadeam singura. picaturile de ploaie nu sunt niciodata singure"

^Multe cuvinte^

Puteam să simt cum sufletul îmi sângera. Era fumat de toate amintirile si de gândurile mele. Aş fi vrut să strig după ajutor, dar parcă buzele îmi erau cusute cu aţă invizibilă. Nu ştiam ce ar fi fost de făcut, dar ştiam că moartea era la un pas de mine. Şi tu? Ce ai făcut? Nimic. Nu ţi-a păsat, nu ai văzut, nu ai auzit suferinţa ce a zăcut atâta vreme în mine şi nu ai fost atent nici măcar o secundă. Sau ai fost...la tine.

Asta este! Greşeala rasei umane este că suntem atenţi doar la noi, nu şi la alţii. Şi îmi pare rău. Regret. Şi este deprimant, dar realitatea asta este. Am auzit cândva, undeva cuvintele „ Fii fericit că trăieşti!” O da, sigur! Şi dacă viaţa nu îmi oferă absolut nicio satisfacţie ce să fac?

În acel moment abia aşteptam să mor, să mă duc, să uite toţi de faptul că am existat. Oricum, după ce unul moare, restul îl uită încet, amintindu-şi în treacăt de el.

Stăteam în faţa ferestrei şi priveam acel cer plin de stele şi din când în când mai priveam şi ţigara şi mă gândeam.

Cum trăgeam din acea ţigară şi lăsam fumul să îmi ajungă până în plămâni, aşa mă gândeam că a fost şi viaţa mea până acum. Exact ca o ţigară. Cu cât tragi mai repede cu atât se termină mai repede.

Este trist faptul că gândeam în acel fel, dar cum pot să mă gândesc la lucruri bune când în jur nu este altceva decât ură? Zi de zi, atât văd. Peste tot. Nimeni nu ajută pe nimeni, iar dacă se întâmplă să ţii la cineva, acela ori iţi întoarce spatele, ori işi bate joc de tine. Aşa este omul şi n-am cum să schimb situaţia, oricât de mult aş vrea sau aş încerca.

^Oameni de hartie^

Oamenii de hârtie. Vântul le flutură gândurile ducându-le cine ştie unde, departe de inimile lor pătate de sângele trecutului. Se gândeau la ei, la cei care i-au făcut să sufere şi la ceea ce au devenit. Fiinţe fără suflet, gânduri sau idei. Au smuls veninul vieţii ca întrun vis ce părea o eternitate, ca şi cum nu s-ar mai fi putut termina. Pentru ei lumea nu mai exista. Erau ca şi morţi. Se simţeau neputincioşi, simţeau că trăiau fără vreun scop şi nu se puteau ajuta. Parcă se scufundau în abis fără garanţia că vor supravieţui. Îşi purtau masca fericirii, dincolo de aceasta chipul lor fiind intact, fără vreun sentiment.
Inimile lor erau precum frunzele. Se puteau usca oricând. Aveau câteva secunde de trăit, pentru ei părând ani. Camera în care se aflau, fără uşi sau ferestre îi sufocau în fiecare clipă. Erau legaţi cu lanţuri invizibile fără posibilitatea de a se mişca aşteptându-şi sentinţa. Măştile se crăpau, plângeau, se sufocau, nu mai suportau acea tortură. Sufletele nemai putând rezista începuseră să ţâşnească dispărând prin pereţi urlându-şi numele uitate de timp. Timpul nu iartă, ci uită. Uită tot ce este lăsat să fie uitat şi pune deseori o întrebare „Nu este mai bine să nu uiţi? Momente importante din viaţa ta există şi nu le lăsa să putrezească într-un colţ întunecat din mintea ta.” Le mureau sufletele încet, încet, ei fiind neputincioşi, pur şi simplu stând fără să facă nimic.
Respiraţia le devenea din ce în ce mai grea, gândindu-se la trecutul lor rece, aceea fiind cea grea formă de tortură. Erau deja ca nişte rorboţi, fără sentimente sau gânduri. Praful îi obliga să îşi ţină ochii închişi, amintirile zburându-le pe lângă urechi. Raţiunea parcă luând-o razna în acel loc plin de nimic. Acel nimic care îi băga în sperieţi făcându-i să înnebunească. În aer plutea un parfum, cel al morţii. Se putea simţi mirosul, fiind unul de crini. „Cum? Moartea are miros de crini?” Camera era albă şi goală, deşi de undeva se puteau observa razele soarelui, dar nu se putea ştii de unde veneau. Amintirile le erau în ceaţă, nimic concret nu putea fi.
„Sentimentele şi amintirile ne vor muri, şi noi la fel!” Diferite cadre din trecut apăreau în faţa ochilor minţii, înşelându-i tot timpul. Acea încredere falsă nu îi părăsea, ei crezând că vor scăpa, vor pleca de acolo. Pur şi simplu greşeau. Mâinile de gheaţă le-au dat drumul ochilor, oamenii auzind din spate scârţâitul unei uşi. În acel moment parcă şi lanţurile s-au rupt, iar ei au păşit cu încredere afară din acea cameră a torturii, măştile revenindu-le pe chip. Au mers de-a lungul unui hol lung, parcă fără sfârşit. Mergeau şi mergeau crezând că drumul nu se va mai termina, încrederea dispărând din nou, încet, măştile iarăşi crăpându-se. Într-un final au ajuns în faţa unei uşi din lemn pe care erau scrijelite nişte cuvinte, „Muzica plânge”. De un pas in spate a fost nevoie pentru a auzi cântecul ce venea din interiorul camerei.
Uşa s-a deschis sub privirile nedumerite ale acelor fiinţe ciudate, de hârtie. În mijlocul camerei era un pian vechi. De la el provenea acea melodie tristă, dar superbă, dar nu cânta nimeni, ci doar sunetele ce veneau din pian. Măştile câtorva se crăpaseră în totalitate, pe chipul lor fiind numai sânge, sângele dezamăgirii ce le-a provocat moartea. Cei rămaşi plecaseră pentru a căuta o cale de ieşire din acel iad al amintirilor şi încercărilor disperate de a rămâne în viaţa, nesemnificativă pentru ei.
O nouă cameră, de această dată fără vreo uşă, în interiorul ei fiind doar o lumină ce pâlpâia slab, iar pe unul dintre pereţi, din nou erau scrijelite doar câteva cuvinte „Moartea ţi-e prieten, există viaţă şi dincolo de moarte!”. Măştile tuturor dispăruseră, ei înţelegând mesajul, începând să se caţere pe pereţii vechi, uitaţi de vreme. Şi se căţărau, sus, cât mai sus, până la tavan, dispărând incet, din ei rămânând doar bucăţi de hârtie pe care erau scrise vagi amintiri şi regrete. Rămăsese unul în viaţă, privind uimit cum ceilalţi, ce erau pur şi simplu părţi din el, fiecare parte cu un sentiment, ce acum dispăruse. Se detaşase de toate sentimentele, crezând că este mai bine, iar în acel moment, văzând că toţi au murit apăruseră şi regretele.
Masca sa nu mai era ca înainte. Nu era crăpată. O parte era roşie, fără nimic, fără expresii, iar cealaltă jumătate fiind albă cu un zâmbet fals, iar acel alb chinuindu-se să exprime puritatea zâmbetului, totuşi în zadar. Începuse să alerge, disperat, ştiind că la un moment dat sigur va muri, fără vreun sentiment, singurul pe care îl poseda fiind cel de teamă. Era teama de a muri, de a dispărea de pe faţa pământului, fără să lase nimic în urma sa. Într-un sfârşit a ajuns afară prăbuşindu-se dându-şi seama că acel loc fusese doar o iluzie, el trebuind să îşi ţină toate acele sentimente în frâu, dar a dat greş, masca sa dispărând, în acelaşi timp cu el şi cu teama sa. „...există viaţă dincolo de moarte”, cine ştie ce îl aştepta.

^Viata. Un joc^

Viata este ca un joc. Te naşti fiind ca un pion pe tabla de şah a LUI. Da, EL face ce vrea cu persoana ta, te controleaza astfel încât tu să faci orice, oricât de bine sau rău ar fi.

Când te naşti întrebarea este aceeaşi: „De ce m-am nascut? Ca să exist, ca să am un rol în viaţă, probabil”. La un moment dat regretele şi deyordinea sufletească pun stăpânire pe tine şi mereu te întrebi „De ce?” Păi regulile jocului sunt simple. Viaţa te testează, iar tu treci sau nu testul cu condiţia de a nu încalca regulile.

Toate aspectele vieţii se pot asocia cu multe lucruri, cum ar fi o coala de hârtie. La cea mai mică greşeală te poţi tăia, rana vindecandu-se totuşi treptat, dar o vagă urma rămâne.

Evident, pentru încălcarea regulilor există şi consecinţe. Ceva ar putea muri în interiorul tău, rămânând astfel fără un gram de suflet.

Şi dacă nu îţi primeşti răspunsul la acea întrebare, „De ce exist?” înseamnă că ai un drum lung de parcurs pentru iniţierea ta în viaţă.

Aşa este, există şi avantaje şi dezavantaje, bucurii şi dezamăgiri, acestea fiind elementele jocului.

Omul se naşte pentru a-şi trăi copilăria, mai mult sau mai puţin fericită, cu sau fără griji, ca apoi să se maturizeze şi să realizeze că basmele şi filmele cu un final fericit sunt făcute doar pentru a da ideea de fericire si pentru a arăta oamenilor că răul poate fi invins şi că merită să speri.

Ce-i drept, merită dar nu întotdeauna, iar riscul de a fi dezamăgit nu ezită niciodată.

Şi până la urmă dacă există posibilitatea de a fi dezamagit pentru ce mai este speranţa? Poate pentru a avea o idee despre fericire şi despre succes, dar nu toţi au noroc.

Viaţa are obstacolele ei, unul dintre ele fiind suferinţa. Mecanismul uman este unul foarte complex. Trebuie să ştii să-l repari la nevoie, trebuie să ai cheia uşii care duce către reuşită şi să nu te dai bătut prea uşor.

Dar când mecanismul se strică, atunci apare şi suferinţa, poate nu şi pentru cel care a provocat-o, dar pentru victimă există.

Ai o senzaţie de gol, nimic, inexistent în tine, iar rana sufletească doare mult mai tare decât rana fizică.

Nu te poate salva nimeni din a nu suferi, este doar alegerea ta şi doar tu te poţi salva, pentru că numai tu ştii regulile jocului.

Şi cum spuneam, consecinţele încălcării regulilor nu s-ar lăsa aşteptate, tu având obligaţia de a plăti pentru orice greşeală, astfel ai putea muri, cel puţin pe interior, iar cale de întoarcere n-ar exista.

În viaţă experimentezi multe sentimente. Dragoste, ura, teamă, fericire, orice. Şi „te trezeşti” într-o zi că ţii la cineva. Da, nu se ştie cum, dar ţii la acea persoană. Dar nu te poţi purta cum te porţi cu ceilalţi.

Simţi parcă o barieră între tine şi el şi plangi, pentru că nu poate fi la fel ca şi la ceilalţi. Ştiu, nu este corect, dar asta este, aşa se întâmplă. Face parte din reguli. Şi da, poate te gândeşti „La naiba cu regulile! De ce trebuie să existe reguli?”

Păi fără reguli eşti mort. Haos. Fără reguli cazi şi nu te mai ridici, adormi şi nu te mai trezeşti.

Şi revenim la acea întrebare „De ce?”. Poate te întrebi „De ce trebuie să iubim?”. Da, este o întrebare destul de ciudată. Poate iubim ca să avem un rost în viaţă. Unii spun că dacă nu iubeşti nu exişti. Personal, nu cred în acest lucru. Ce rost are să iubeşti dacă suferi? Face parte din testul vieţii. Dacă nu suferi nu mai devii puternic.

„Test blestemat! Vrei să zici că dacă plâng şi sufăr devin mai puternic? Este absurd! Ce legătură are durerea cu faptul că devin mai puternic? Când suferi nu eşti vulnerabil?” Destule întrebări, însă răspunsul s-ar putea lăsa aşteptat destul.

„De ce murim? Pentru ce ne-am mai născut? Ca să murim?” Nu. Cum spuneam, viaţa e doar un joc, un test. Viaţa te testează, iar tu treci sau nu. Simplu. Trebuie doar să urmezi regulile dacă vrei ca totul să fie bine.

^Citat^

"Am visat in acea noapte o padure. O padure verde in care aerul de dupa ploaie scanteia ca soarele. O padure de dimineata, incarcata de roua, plina de musculite aurii frematand din miliarde de frunze transparente. Umblam prin acea padure mirosind a lemn roscat, a tanin, a putregai, printre trunchiurile tinere si lungi, suple, scutite, arcuite spre soare intr-o unica miscare, tije de smarald si aur, totusi atat de vii! Prin boltile lungi ale crengilor se deschideau ochiuri de cer albastru. Parca de acolo veneau fluieraturile pasarilor care aboleau linistea... Pe sutele de carari care strabateau codrul fara limite se strecurau aici."
M. Cartarescu-Rem

^Promisiuni si atat frate...& Oameni orbiti de..."faima"^

*Promisiuni ha? "O sa..." M'am saturat de "o sa..". O sa ce? O sa va aruncati dupa bloc pentru persoana de langa voi? NU! Omul promite ceva si dupa vine replica "Aaa...maine...o sa...". Mai da'l naibii de "O sa...". Cat de greu e ca cineva sa se tina de promisiune? Greu! Ma mir cum de va amintiti ca persoana de langa voi exista!

*M'am saturat de oamenii astia...orbiti de "faima". Iti pasa de ei,tii la ei...degeaba. Greu,frate e sa apreciezi cand ala de langa tine iti vrea doar binele si ar face destule ca sa nu patesti nimic rau. Greu! Nici "Multumesc" nu stiu sa spuna. In fine....la ce sa te astepti de la ei? Nimic! Dar iti pasa in continuare de ei..si plangi..plangi ca prostul..de ce? Pentru niste oameni care se gandesc parca doar la ei. :) >;d<>

^Istoria Rock'ului^

          Prima parte - Anii '50 - '60: Rock 'n Roll -  British Rock

Rock-ul clasic işi găseşte rădăcinile în primele acorduri de chiatară ale lui Chuck Berry, Bo Diddley şi puţin mai târziu Elvis Presley, Jerry Lee Lewis. Aceştia au fost printre primii artişti Rock n Roll. Strict muzical Rock n Roll-ul a luat nastere prin combinarea a 2 stiluri aparent diferite, blues si country, aducand elemente noi de ritm si blues.

Ca în toate domeniile, aproape, SUA a fost deschizătoare de drumuri şi în industria muzicală ROCK. La scurt timp acordurile lui Chuck Berry, Elvis Presley, Jerry Lee Lewis sau Bo Diddley au trecut oceanul şi au ajuns în Marea Britanie şi ceva mai târziu în Europa de Vest.

În Marea Britanie a luat naştere celebrul curent British Rock inspirat din Rock ‘n Roll-ul American – Elvis Presley având o contribuţie semnificativă. Aici au luat naştere trupe ce au făcut la randul lor istorie – The Beatles, The Yardbirds, The Who, The Animals, The Kinks sau celebrii The Rolling Stones.

Cam în aceeaşi perioadă cu Rock n Roll-ul sau British Rock, apărea un alt curent puţin marginalizat, Folk Rock. Acesta işi are rădacinile atât în bătrânul folk al cărui întemeietor a fost Woody Guthrie, undeva la sfârşitul anilor ‘30, cât şi în rock-ul acelor vremuri. Fireşte cel mai cunoscut artist al genului, şi poate chiar iniţiatorul lui, este celebrul Bob Dylan şi el inspirat din versurile poetice din melodiile lui Woody Guthrie.

Puţine trupe au rămas fidele stilului British Rock multe dintre ele alegând să emigreze spre alt sound sau alt mesaj mult mai profund exprimat prin versuri cu mesaje ostentative. Psihedelic Rock-ul a luat naştere din nevoia/dorinţa de protest faţă de criza spirituală occidentală sau revolta faţă de o societate care impunea reguli. Psihedelismul încercă să influenţeze starea de spirit a ascultătorului mergând spre doua direcţii diametral opuse, aparent în contrast una cu cealaltă “starea de anxietate” şi “calmul meditaţiei“.Printre adepţii acestui stil putem menţiona trupe legendare precum The Doors – poate cea mai reprezentativă trupă prin vocea regretatului Jim Morrinson, Pink Floyd, Rolling Stones, Jimi Hendrix, Deep Purple (până în 1970), Led Zeppelin, Santana sau The Beatles.

In 1973 Pink Floyd a lansat albumul epic The Dark Side of the Moon, ce urma a fi denumit decatre revista Rolling Stone ca „cel mai reprezentativ album-concept”. Albumul a rezistat in topurile muzicale nici mai mult, nici mai putin de 14 ani.

Jethro Tull a readus pe scena muzicală un mix de blues şi folk traditional, punând accentual pe voce şi flaut prin Ian Anderson, care-si prelua influenţele din muzica menestrelilor medievali şi a jazz-man-ului Roland Kirk. Stilul lor eclectric, folk-uit şi jazz-uit a fost cel mai bine definit pe albumul Stand Up din anul 1969, iar, pe de alta parte, cu albumul Aqualung (1971) trupa s-a reinventat introducând riff-uri hard-rock si ritmuri “greoaie”.

Led Zeppelin, fondata de către fostul chitarist al trupei The Yardbirds, Jimmy Page si „protejatul” lui Alexis Korner, Robert Plant, au fost în primul şi în primul rand copiii blues-ului. Totusi, jam-urile de pe Led Zeppelin I (1969) au introdus o abordare isterica asupra muzicii afro-americanilor, la care nici macar cei din urma nu ar fi. Sound-ul Led Zeppelin reprezenta o extensie a blues-ului electric si se baza pe trei factori: un tempo mai alert, aproape frenetic; racnete puternice si arzatoare care aproape ca parodiau tipetele negrilor si overtone-uri psihotice; sound de chitara in forta plin de imaginatie cu overtone-uri mistice. Melodrama unor piese precum „Whole Lotta Love” (1969) era continuu rupta de riff-uri de chitară şi bucăţi vocale delirante.

Ar trebui să reamintim de cea mai populară trupă HARD ROCK din lume. Aceasta a luat naştere în Australia 1973 iar numele trupei a devenit imediat un adevarat brand: AC/DC. Deși stilul lor se trage din celebrul Rock’n Roll, AC/DC sunt deasemenea şi iniţiatorii Heavy Metal-ului. Trupa a fost formata de catre fratii Malcolm si Angus Young iar pana la primul album, High Voltaje, a suferit nenumarate schimbari.In 1979 a fost lansat unul dintre cele mai bune albume Hard Rock din lume Highway to Hell.

Pe langă trupele deja menţionate de la Ac/Dc, Led Zeppelin, Deep Purpple şi până la Europe sau Queen, în 1987 pornea la drum una dintre cele mai iubite trupe Hard Rock din USA, Guns’n Roses. Aceştia ies pe piaţa cu primul lor album, Appetite for Destruction, ce deţine şi în prezent recordul de cel mai bine vândut album de debut – 20 milioane de exemplare – şi recordul de cel mai rapid album de debut vândut.

Progressive Metal işi găseşte rădăcinile, cum era şi firesc, in rock-ul progresiv al anilor ‘70, despre care am vorbit in ediţiile trecute (Yes, Pink Floyd, Emerson, Lake and Palmer, Jethro Tull, King Crimson, Genesis). De asemenea trupe precum Queen, Kansas, Atomic Rooster, Uriah Heep şi Rush au introdus şi elemente de “Metal” în muzica lor incă de pe primele albume.

---->>>http://5oclockrock.ro/?p=559