^Viata. Un joc^

Viata este ca un joc. Te naşti fiind ca un pion pe tabla de şah a LUI. Da, EL face ce vrea cu persoana ta, te controleaza astfel încât tu să faci orice, oricât de bine sau rău ar fi.

Când te naşti întrebarea este aceeaşi: „De ce m-am nascut? Ca să exist, ca să am un rol în viaţă, probabil”. La un moment dat regretele şi deyordinea sufletească pun stăpânire pe tine şi mereu te întrebi „De ce?” Păi regulile jocului sunt simple. Viaţa te testează, iar tu treci sau nu testul cu condiţia de a nu încalca regulile.

Toate aspectele vieţii se pot asocia cu multe lucruri, cum ar fi o coala de hârtie. La cea mai mică greşeală te poţi tăia, rana vindecandu-se totuşi treptat, dar o vagă urma rămâne.

Evident, pentru încălcarea regulilor există şi consecinţe. Ceva ar putea muri în interiorul tău, rămânând astfel fără un gram de suflet.

Şi dacă nu îţi primeşti răspunsul la acea întrebare, „De ce exist?” înseamnă că ai un drum lung de parcurs pentru iniţierea ta în viaţă.

Aşa este, există şi avantaje şi dezavantaje, bucurii şi dezamăgiri, acestea fiind elementele jocului.

Omul se naşte pentru a-şi trăi copilăria, mai mult sau mai puţin fericită, cu sau fără griji, ca apoi să se maturizeze şi să realizeze că basmele şi filmele cu un final fericit sunt făcute doar pentru a da ideea de fericire si pentru a arăta oamenilor că răul poate fi invins şi că merită să speri.

Ce-i drept, merită dar nu întotdeauna, iar riscul de a fi dezamăgit nu ezită niciodată.

Şi până la urmă dacă există posibilitatea de a fi dezamagit pentru ce mai este speranţa? Poate pentru a avea o idee despre fericire şi despre succes, dar nu toţi au noroc.

Viaţa are obstacolele ei, unul dintre ele fiind suferinţa. Mecanismul uman este unul foarte complex. Trebuie să ştii să-l repari la nevoie, trebuie să ai cheia uşii care duce către reuşită şi să nu te dai bătut prea uşor.

Dar când mecanismul se strică, atunci apare şi suferinţa, poate nu şi pentru cel care a provocat-o, dar pentru victimă există.

Ai o senzaţie de gol, nimic, inexistent în tine, iar rana sufletească doare mult mai tare decât rana fizică.

Nu te poate salva nimeni din a nu suferi, este doar alegerea ta şi doar tu te poţi salva, pentru că numai tu ştii regulile jocului.

Şi cum spuneam, consecinţele încălcării regulilor nu s-ar lăsa aşteptate, tu având obligaţia de a plăti pentru orice greşeală, astfel ai putea muri, cel puţin pe interior, iar cale de întoarcere n-ar exista.

În viaţă experimentezi multe sentimente. Dragoste, ura, teamă, fericire, orice. Şi „te trezeşti” într-o zi că ţii la cineva. Da, nu se ştie cum, dar ţii la acea persoană. Dar nu te poţi purta cum te porţi cu ceilalţi.

Simţi parcă o barieră între tine şi el şi plangi, pentru că nu poate fi la fel ca şi la ceilalţi. Ştiu, nu este corect, dar asta este, aşa se întâmplă. Face parte din reguli. Şi da, poate te gândeşti „La naiba cu regulile! De ce trebuie să existe reguli?”

Păi fără reguli eşti mort. Haos. Fără reguli cazi şi nu te mai ridici, adormi şi nu te mai trezeşti.

Şi revenim la acea întrebare „De ce?”. Poate te întrebi „De ce trebuie să iubim?”. Da, este o întrebare destul de ciudată. Poate iubim ca să avem un rost în viaţă. Unii spun că dacă nu iubeşti nu exişti. Personal, nu cred în acest lucru. Ce rost are să iubeşti dacă suferi? Face parte din testul vieţii. Dacă nu suferi nu mai devii puternic.

„Test blestemat! Vrei să zici că dacă plâng şi sufăr devin mai puternic? Este absurd! Ce legătură are durerea cu faptul că devin mai puternic? Când suferi nu eşti vulnerabil?” Destule întrebări, însă răspunsul s-ar putea lăsa aşteptat destul.

„De ce murim? Pentru ce ne-am mai născut? Ca să murim?” Nu. Cum spuneam, viaţa e doar un joc, un test. Viaţa te testează, iar tu treci sau nu. Simplu. Trebuie doar să urmezi regulile dacă vrei ca totul să fie bine.